Ai carte, ai parte 

Prima secvență a turneului 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, la Frontiera Poesis din Satu Mare

Sâmbătă, 29 septembrie 2018, ora 20:00, la Centrul Multicultural Poesis (str. Mircea cel Bătrân, nr.11) din Satu Mare, asociația Euro CulturArt și Clubul UNESCO-Adolescenții au lansat prima secvență a programului 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și selectat de Comisia interministerială dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018. Mike Godoroja & Blue Spirit (Vali Vătuiu, percuție, Alin Păun, chitară solo, Tibi Duțu, chitară bas, Dorian Pîrvu, pian și sintetizator) și Dan Mircea Cipariu au prezentat un show unic de poezie și blues. În cadrul show-ului a fost prezentată și oferită publicului sătmărean antologia centenară 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, apărută la Editura Tracus Arte din București, imprimată, în septembrie 2018, în 1000 de exemplare (prima ediţie!), din care 50 numerotate de către editor, cu un timbru sec de Mihai Zgondoiu. În sala neîncăpătoare a Centrului Cultural Poesis (condus de poetul și jurnalistul Dumitru Păcuraru) s-au aflat poetul Ion Mureșan, criticul literar și teoreticianul Mircea Martin, traducătoarea, editorul și managerul cultural Angela Martin, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, poetul George Vulturescu. ” O seară fastuoasă! Sunt bucuros că 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA debutează la Frontiera Poesis. Nu întâmplător am ales să deschidem turneul nostru, cu cele 10 orașe, la Satu Mare. Aici este un spirit al poeziei, dar și un spirit al bunăstării sufletești, un spirit care îmi place. El îmi produce multe nostalgii. Aici am luat Premiul Poesis (cu Robert Șerban și Mihai Zgondoiu, pentru Timișoara în trei prieteni și tot aici la Satu Mare am doi prieteni foarte buni care fac enorm pentru spațiul cultural sătmărean, e vorba de Oana și Dumitru Păcuraru. După cum ați văzut, fiecare are pe masă câte o carte, antologia centenară 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, apărută la Editura Tracus Arte din București. O carte care are la final un trialog de poezie de Dan Mircea Cipariu, Mihai Zgondoiu (graficianul acestei cărți) și Mike Godoroja, cel care a avut această idee minunată de a construi un album numit Născut în România, îmi place mie să cred, o parafrază a unui imn rock al lui Bruce Springsteen- Born in the USA. Trebuie să vă mai spun că acest program este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul evenimentelor dedicate Centenarului. ”, a spuDan Mircea Cipariu.

10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA a fost deschis de Mike Godoroja & Blue Spirit (Vali Vătuiu, percuție, Alin Păun, chitară solo, Tibi Duțu, chitară bas, Dorian Pîrvu, pian și sintetizator). ” E o mare bucurie să ajungem la Satu Mare. Avem mulți prieteni aici. Vrem doar atât să vă spunem că această serată este un beneficiu pentru întreaga țară pentru că este transmisă în direct pe facebook de către colegul nostru Dragoș Burlacu. Acest show i se datorează aceluia care este cel mai neastâmpărat, cel mai inventiv și unul dintre cei mai bătăioși promotori ai poeziei contemporane din România, Dan Mircea Cipariu.”, a spus Mike Godoroja.

Dan Mircea Cipariu a citit un fragment semnat de el, din trialogul de poezie de la finalul cărții. Apoi a citit poemul ”Tehnici de camuflaj” de Robert Șerban (de altfel, chiar titlul recentei cărți semnate și lansate, de curând, de Robert Șerban, la Tracus Arte) și câte un poem semnat de Andra Rotaru, Bogdan O. Popescu, Ioana Nicolaie și Nora Iuga.

A urmat un moment muzical semnat Mike Godoroja & Blue Spirit.

Dan Mircea Cipariu a mai citit poeme de Teodor Dună, Dan Coman, Rita Chirian și Ioan Es. Pop.

Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București: ”Satu Mare are un spirit al lui, degajă un anumit tip de candoare istorică, are o identitate proprie. Eu predau istoria teatrului și le spun studenților mei că a fi actor e o zonă vocațională. Nu le spun să fie liberi pentru că ar fi un pleonasm. Le spun întotdeauna două lucruri: nu vă temeți și, cel mai important, fiți voi înșivă! Sunteți mulți tineri aici, căutați-vă identitatea indiferent de ce se întâmplă în jur!”.

După un alt moment muzical Mike Godoroja & Blue Spirit a urmat recitalul de poezie al Ioanei Crăciunescu. Printre poemele citite s-au numărat: ”La marginea fiecărei silabe”, ”Duminica dimineața”, ”Cenaclul de noapte”, ”Compoziție” și ” Saltele”.

Muzicianul Rareș Totu a încheiat seara împreună cu Mike Godoroja & Blue Spirit cu un blues din repertoriul lui Robert Jonnson.

”A fost o seară absolut minunată! Elegantă, emoționantă! Fiecare vers citit a reușit să mă fașccineze, iar așa cum a spus și domnul Mike

 Godoroja, faptul că am fost prezenți acolo este un semn bun, un semn care ne dă speranță! Am reușit să văd cât de minunata este poezia, alături de oameni frumoși, calzi. Vă mulțumesc din suflet si de această dată pentru încă o amintire frumoasă! ”, a spus Sabrina Palinkas, elevă la Colegiul Național ”Doamna Stanca” din Satu Mare.

AgențiadeCarte.ro este partenerul media al turneului 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA.

***

10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA este un program de educaţie culturală, multiart și un program dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 prin dezvoltarea de abordări interculturale și multidisciplinare pentru două genuri de nișă: Poezia și Blues‑ul contemporan. Au fost invitați în antologia centenară 10 poeți (5 poete – Rita Chirian, Ioana Crăciunescu, Nora Iuga, Ioana Nicolaie, Andra Rotaru și 5 poeți – Dan Coman, Teodor Dună, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Robert Șerban), din generații și geografi literare diferite, câștigători, în ultimii ani, ai unor premii naționale și internaționale de prestigiu, câteva dintre cele mai autentice și carismatice voci ale literaturii române contemporane. Selecționer: Dan Mircea Cipariu, președintele Asociației Euro CulturArt. Antologia centenară este însoțită de un trialog de poezie 10×10 semnat de Dan Mircea Cipariu, Mike Godoroja și Mihai Zgondoiu.  Parteneri media pentru Satu Mare: Informația Zilei, itv, Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro. Eveniment realizat cu sprijinul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare.

Simona IONIȚĂ



Comments are closed.