Ai carte, ai parte 

„Kaïros Moldav (thriller menipeic)” de Igor Ursenco

La Editura „Blumenthal” a apărut romanul „Kaïros Moldav (thriller menipeic)”, cea de-a zecea carte semnată de Igor Ursenco, care inițial urma să fie debutul său literar.

„Numai într-un thriler menipeic n-au mai fost puse problemele Republicii Moldova. Dar şi cele româneşti în general, de oricunde ar fi ele! Lecturând năucitor-năzbâtioasa carte, realizezi că Igor Ursenco e un nesăţios cititor, clocotind de imaginaţie ezoterică. Noroc că poftele culturale nu i-au secătuit umorul! Satira lui nu e mai puţin divină ca cea a marilor antici: lectura ba îţi pune creierul pe bigudiuri, ba te gâdilă şi te pişcă de te ia chicotitul. Pariul este câştigat – utile et dulci −, citind înveţi, învăţând te delectezi numai şi numai cu fineţuri. Şi aşa ajungi să te simţi pe măsura minţii puternice a autorului”. (Felix NICOLAU)

Pe blogul personal al autorului este oferit și un excerpt:

http://igorursenco.blogspot.ro/2012/08/republica-ba-gua-feng-shui-basarabean.html

Igor URSENCO este prozator, poet, scenarist, teoretician al culturii și  freelancer poliglot de origine basarabeană. Membru al Uniunii Scriitorilor din România și Republica Moldova. A adoptat încă de la cartea sa de debut valențele proteice de „ego-bestiar” artistic ca și celebrare a alterității lirice reversibile, fiind și promotorul activ al metodei artistice integratoare eres arhetipal. Printre alte teme predilecte din creația sa se regăsesc terrarismul semanticși intangibilitatea heterotopică. A publicat până acum 10 titluri în varii genuri artistice (poezie, proză, eseuri semiosofice, ficțiune cinematografică & dramaturgie), pentru care a luat premii naționale, regionale și locale pentru proză scurtă, poezie și eseu.




Comenteaza

You must be logged in to post a comment.