Ai carte, ai parte 

Eugen Simion lansează, la Cluj, o carte despre Cioran şi va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai

Joi, 6 noiembrie 2014, ora 17.00, la Librăria Book Corner din Cluj-Napoca (B-dul Eroilor nr.15), va avea loc lansarea cărţii „Cioran. O mitologie a nedesăvârșirilor” scrisă de academicianul Eugen Simion, Editura Tracus Arte. Cartea şi autorul ei vor fi prezentate de către profesorii universitari Ion Pop, Ion Vartic şi Silviu Angelescu. Amfitrionul întâlnirii literare este Valentin Derevlean. “Cioran este încă de la debutul lui “un caz” pentru critica literară românească şi, în genere, pentru opinia publică, mereu şocată de părerile sale faţă de modul nostru de a fi şi faţă de valorile în care noi,românii, ne regăsim în ceea ce ne pare a fi esenţial pentru identitatea şi pentru puterea noastră de creaţie. Va rămâne multă vreme, cred, un caz pentru criticii literari, pentru filosofii, moraliştii şi politologii din generaţiile ce vor urma, seduşi, poate, şi ei de nedesăvârşirile acestui moralist, atât de inspirat formulate în scriitura sa, încât ele sunt seducătoare la lectură. Devenind scriitor moralist, Iov postmodern, a ştiut să-şi valorifice într-o utopia neagră în care, fapt curios, strălucesc intens luminile apocalipsului”, a scris Eugen Simion pe coperta a patra a cărţii.  AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului editorial. Vineri, 7 noiembrie 2014, ora 11.00, în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, profesorului şi criticului literar Eugen Simion i se va decerna titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai.

Eugen Simion este critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar, membru al Academiei Române și președinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006.

„Emil Cioran nu pune niciun preț pe filosofie și se întreabă, încă de la debutul său, la ce servește filosofia și ce rost au în lume filosofii. Cât despre existență, în genere, filosoful are ferma convingere că  ea nu reprezintă  decât ”singurătatea agoniei”  și inutilitatea absolută.  Țelul lui în cultură este să  dovedească faptul că tot ce există nu există și tot ce se vede cu ochiul liber este înșelător. Omul, în genere, i se pare a fi o sumă de eșecuri, iar omul care scrie nu are altă justificare decât aceea de a comunica această tragedie lipsită de măreție.” – Eugen Simion.



Comments are closed.