Ai carte, ai parte 

Premiul PEN România 2016, acordat ex aequo scriitorilor Cristian Teodorescu și Bogdan Ghiu

Vineri, 18 noiembrie 2016, în sala Cupola din cadrul Târgului de carte Gaudeamus de la București, a fost acordat Premiul PEN România 2016, ex aequo, scriitorilor Cristian Teodorescu -pentru romanul “Șoseaua virtuții. Cartea câinelui”, Editura Polirom, 2015-  și Bogdan Ghiu -pentru “Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest),Editura  Cartea Românească, 2015. Juriul a fost format din Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Adina Dinițoiu, Caius Dobrescu și Radu Vancu. Premiul a fost sponsorizat de Opera Scrisa.Ro – societate de gestiune a drepturilor de autor (preşedinte: Dan Mircea Cipariu).

Cristian Teodorescu a primit acest premiu pentru romanul “Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui”, editura Cartea Românească, București 2015,care ilustrează principiul, asumat în Charta P.E.N., conform căruia literatura reprezintă o formă înaltă de veghe morală. Romanul ne confruntă cu tulburătoarele consecințe asupra prezentului ale coabitării sistematice cu minciuna, delațiunea și crima din trecutul recent al societății românești. Însă luciditatea cu care prezintă nuanțele promiscuității morale este dublată de încrederea în forța emancipatoare și regeneratoare a confruntării cu propria conștiință.

Cristian Teodorescu s-a născut la Medgidia, în 1954. A absolvit Facultatea de Filologie, secţia română-engleză, a Universităţii din Bucureşti. A început să scrie proză de la 14 ani pentru revista Vînătorul şi pescarul sportiv. A debutat editorial în antologia Desant ᾽83 (Cartea Românească, 1983). În 1985 îi apare volumul de povestiri Maestrul de lumini, la Editura Cartea Românească (reeditat în 2005), urmat în 1988 de romanul Tainele inimei, la aceeaşi editură. În 1991 publică la Editura Alex Faust repovestit băieţilor mei, Petre şi Matei, apoi Povestiri din lumea nouă (RAO, 1996), Îngerul de la benzinărie (povestiri, Paralela 45, 2002), Maestrul de lumini şi alte povestiri (Curtea Veche, 2005) şi romanele Medgidia, oraşul de apoi (Cartea Românească, 2009; Polirom, 2012) şi Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui (Cartea Românească, 2015).

A obţinut Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Române (1990), Premiul pentru proză scurtă al USR (1997), Premiul pentru roman al USR (2010) şi alte cîteva premii ale unor ziare şi reviste.

Povestirile sale au fost traduse în Olanda, Franţa, Statele Unite, Muntenegru, Polonia şi Ungaria.

Bogdan Ghiu a primit acest premiu pentru volumul de eseuri “Totul trebuie tradus”, editura Cartea Românească, București 2015, volum care constituie o strălucită contribuție, în perimetrul intelectual românesc, la înțelegerea oportunităților culturale generate de globalizare. Traducerea, în viziunea autorului, este un proces universal, care afectează toate colțurile lumii și toate nivelele existenței. În consonanță cu misiunea P.E.N. de stimulare globală a traducerilor, Bogdan Ghiu demonstrează că cortinele care separă culturile nu sînt de fier. Tapiseria lor de coduri culturale reprezintă doar un obstacol relativ, și fără îndoială incitant, atunci cînd multiplul traducător este animat de un respect profund pentru umanitatea Celuilalt.

Bogdan Ghiu este poet, eseist (literatură, media, artă, urbanologie, filosofie, traductologie) şi traducător de filosofie şi literatură franceză. Cele mai recente apariţii sînt eseurile Linia de producţie. Lucrînd cu arta (2014) şi Contracriza, Dadasein şi Inconstrucţia. Pentru o arhitectură etică (2011). În 2014 a susţinut conferinţe despre arta contemporană la Berlin (Deutsche Bank KunstHalle), Paris (Palais de Tokyo) şi Bucureşti (Muzeul de Artă Contemporană) şi a primit mai multe premii pentru traducere. Poate fi ascultat zilnic la Radio România Cultural şi citit săptămînal în Observator cultural şi pe LiterNet. De acelaşi autor, la Cartea Românească, au mai apărut: (Poemul din carton). Urme de distrugere pe Marte (2006), Eu(l) artistul. Viaţa după supravieţuire (2008) şi Contracriza (2011).

Premiul PEN România a fost înființat în 2013. El se acordă anual unei cărți sau serii de cărți – din genurile eseu, memorii, jurnal, roman, interviu, poezie – care exprimă, de o manieră înalt estetică și morală, valorile de implicare civică, libertate a cuvântului, promovarea democrațăiei, păstrarea memoriei colective, apărarea drepturilor omului, lupta împotriva cenzurii, solidaritate internațională ș.a. Aceste valori reprezintă emblema și specificul organizației PEN International, din care face parte și PEN România. Premiul se acordă în fiecare an în luna noiembrie cu ocazia Târgului de carte Gaudeamus din București.

Premiul PEN România 2013 a fost acordat Fundației Academia Civică, prin Ana Blandiana și Romulus Rusan. Premiul PEN România 2014 a revenit lui Gabriel Liiceanu pentru cartea Dragul meu turnător, editura Humanitas 2013. Premiul PEN Românai 2015 a fost acordat lui Andrei Cornea pentru volumul Miracolul.Despre neverosimila făptură a libertății, editura Humanitas, București 2014.

Premiul a fost sponsorizat de OperaScrisa.Ro în 2015 şi 2016.

PEN România a anunţat, înainte de ceremonia de premiere de la Gaudeamus, lista scurtă a cărților apărute în 2015 și nominalizate pentru Premiul PEN România 2016.

Acestea sunt (în ordine alfabetică):

– Gabriel Andreescu, Existenţa prin cultură. Represiune, colaboraţionism şi rezistenţa intelectuală sub regimul communist (eseu), Editura Polirom, 2015

– Mircea Cărtărescu, Solenoid (roman), Humanitas, 2015

– Ana Donţu, Cadrul 25 (poezie), Casa de editură Max Blecher, 2015

– Sabina Fati, Singură pe drumul mătăsii (reportaj de călătorie), Humanitas, 2015

– Bogdan Ghiu, Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest), Cartea Românească, 2015

– Horia-Roman Patapievici, Partea nevăzută decide totul (eseu), Humanitas, 2015

– Cristian Teodorescu, Șoseaua virtuții. Cartea câinelui (roman), Polirom, 2015

– Daniel Vighi, Trilogia Corso (roman), Cartea Românească, 2015



Comments are closed.