Lecturi și comentarii critice

Nu prea voluminoasă, dar remarcabilă, proza scurtă și de amploare epică oferită de Ion C. Gociu, la vârsta senectuții, are un număr apreciabil de cititori, recrutați, cu preponderență, din contingentele de oameni de diferite vârste, în primul rând, de maturi și  vârstnici. Lotul numeros de cititori este evidențiabil, mai ales, pentru faptul că prozatorul a scris și a tipărit cărțile de proză într-un interval scurt, de nici un deceniu, între anii 2010 și 2018. Lăudabile  sunt apetența, ritmul scriptural și abilitatea narațiunii, portretisticii, adeseori anecdotice și episodice, descrierii sumare și sugestive, ca și dialogul alert, simplu, adecvat realismului popular adoptat de autor.

Nu prea voluminoasă, dar remarcabilă, proza scurtă și de amploare epică oferită de Ion C. Gociu, la vârsta senectuții, are un număr apreciabil de cititori, recrutați, cu preponderență, din contingentele de oameni de diferite vârste, în primul rând, de maturi și  vârstnici. Lotul numeros de cititori este evidențiabil, mai ales, pentru faptul că prozatorul a scris și a tipărit cărțile de proză într-un interval scurt, de nici un deceniu, între anii 2010 și 2018. Lăudabile  sunt apetența, ritmul scriptural și abilitatea narațiunii, portretisticii, adeseori anecdotice și episodice, descrierii sumare și sugestive, ca și dialogul alert, simplu, adecvat realismului popular adoptat de autor.

Aproape o sută de pagini din cartea La Vârsta senectuții cuprind ecouri cu comentarii mai scurte  sau mai ample, favorabile scriito-rului, pe care le-a suscitat personalitatea și opera de prozator, surprinzătoare, a lui Ion C. Gociu. Aprecierile exegetice, sincere și oneste, totdeauna spontane și originale sunt, preponderent encomiastice, pe care cititori de diferite profesiuni le-au rostit ori le-au scris la prima lectură a creației, de-a dreptul insolite, a acestui scriitor gorjean, interceptat și receptat cu entuziasm și pe meridiane extrajudețene, națio-nale și internaționale.

 La începutul acestor pagini cu aprecieri elogioase de întâmpinări și evaluări entuziaste, Nelly Gociu, unica și devotata coautoare a scriitorului Ion C. Gociu, elucidează, la pagina 159, din cartea La vârsta senectuții, cu un titlu interogativ, De ce Mugurel Pădureanu – Coarba și nu Ion C. Gociu?,  și divulgă cu deplină fidelitate un anumit agnosticism enigmatic și psihologic, întrucât, chiar și după mai mult de o jumătate de secol trăită în compania partenerului de viață, ca prezență umană exemplară, subtilizată prin pseudonimul cu adaos feminin și silvestru-legendar. Ion C. Gociu, concede Nelly Gociu, se consideră un mugurel al pădurii în care a copilărit (…), iar Coarba este locul dominant, cu o poiană în codru secular (…) despre care legenda spune că aici, într-o colibă, a locuit misterioasa și frumoasa femeie Coarba. Partea a doua a cărții La vârsta senectuții  începe, de fapt, cu câteva semnale literare, unul radiofonic, celelalte publicistice sau publicitare, în presa scrisă, Gorjeanul, din 7 iulie 2010, și Impact de Gorj, din 8 iulie 2010, dar și în săptămânalul Observator militar nr. 33, din 18-24 august 2010, prin care se anunță oficial debutul editorial al colonelului Ion C. Gociu, odată cu lansarea cărții Din Văianu la Toronto, un roman ce se recomandă singur, ca veritabil eveniment cultural-literar desfășurat la data de 7 iulie 2010 în Sala de protocol a Secției de artă de la Muzeul Județean din Târgu Jiu.

Cu cele două proze romanești, Brăila orașul speranțelor și Brăila orașul amintirilor, scriitorul Ion C. Gociu tinde să realizeze o panoramă prozastică, o cronică sau frescă, de ce nu, o saga narativă a societății noastre, colorată gorjenește, a unui larg interval de timp de aproximativ o sută cincizeci de ani. Prozatorul Ion C. Gociu aduce în prim plan personaje realiste, în sensul realismului clasic, veridice și verosimile, tipice în împrejurări tipice, pentru zona geografică și umană a Olteniei de nord-vest. Poate deveni și o cronică de familie despre neamul gugionilor în descendența tardivă temporal a pentalogiei romanești Neamul Comăneștenilor  de Duiliu Zamfirescu. Cele două subtitluri, Maria Gugioanii și Nea Costică, justifică, măcar în parte, asemenea afinitate sau similitudine hermeneutică și critică. Precizăm că despre prozatorul Ion C. Gociu și despre cartea Brăila orașul speranțelor, autorul acestei micromonografii incomplete și imperfecte a semnat două articole mai ample în revista trimestrială Caietele Columna, în pagina a doua, cu titlul propriu, La prima lectură.

Editată la senectute, în cel de al treilea deceniu postdecembrist, proza lui Ion C. Gociu   n-a ajuns, totalmente, în atenția criticilor literari reprezentativi la nivel național. Numărul mare al cititorilor și al comentatorilor, altfel zis, al exegeților este totuși semnificativ, impunând o aproximativă și provizorie statistică. Au citit și au comentat în general favorabil, de multe ori encomiastic, vreo cincizeci de fani, cu sensul de admiratori, simpatizanți ai lui Nelly și Ion C. Gociu, vreo 14 fiind profesori din învățământul preuniversitar și universitar, 6-7 ofițeri superiori, 10 editorialiști și scriitori, alți vreo 8-10 prieteni, doi umoriști, un jurist și un actor. Statistica este întocmită în mod plauzibil după partea bibliografică, a doua, din cartea La vârsta senectuții. Formele sau modalitățile de întâm-pinare, receptare și estimare ale prozei lui Ion C. Gociu constau în note de lector, de cititor, interviuri, prefețe, lansări de carte, comentarii, ilustrații după unele nuvele și parodii.

Trebuie remarcat faptul că aproape toți comentatorii de până acum ai prozei lui Ion C. Gociu, cu foarte puține excepții, nu sunt critici literari, exegeți și evaluatori atestați. Cei mai mulți cititori de diferite profesiuni, după prima lectură, au notat și au adresat scriitorului impresiile personale, sincere și spontane, într-un limbaj direct, nesofisticat. În acest lot de cititori/comentatori nu se încadrează mulți dintre cei peste douăzeci și doi de profesori, preuniversitari și universitari, gazetari și scriitori. În fond, nu contează profesiunea cititorilor/comentatorilor, important este ceea ce afirmă fiecare despre prozator și opera sa.

George Manoniu, regretatul profesor și gazetar gorjean cu renume, a probat vocația de critic literar neatestat, prin câteva note de lector adunate sub titlul Călător spre Andromeda, ocazionate de lansarea primei cărți a lui Ion C. Gociu, Din Văianu la Toronto, la care a participat ca moderator și comentator. Sincer entuziasmat, el a rostit adevărul că Ion C. Gociu  este un povestitor cu reală și înnăscută vocație narativă, reușind  un fel de puzzle și dăruiește spre reconstituire, cu admirabilă trudă cărturărească și migală poematică, o lume care nu mai există (…) citind paginile scrise de Ion C. Gociu, trăiești sentimentul unei descoperiri (…), plutind cu o altă posibilă artă spre mirifice țărmuri, precum a zburat odinioară un Antoine de Saint Exupery.

Același autorizat cititor și comentator, cu discernământ critic, notează ca un lector avizat despre cele patru nuvele din volumul Cireșe amare, că autorul acestora confirmă un inconfundabil talent, într-o loială demonstrație de virtualitate, voind parcă să sfideze străvechiul adagiu, Ars longa, vita brevis. Profesoara Liliana Manoniu, prea modesta și devotata parteneră de viață și de literatură a lui George Manoniu, regreta în scris absența sa și a soțului de la lansarea celui de al doilea volum al romanului Maia, asigurându-l pe autorul Ion C. Gociu de sincera și permanenta lor prețuire. Liliana Manoniu situează proza acestui scriitor pe un raft durabil al scriitorilor și publiciștilor gorjeni din țară și de dincolo de granițele ei.

Într-o pertinentă Precuvântare, profesorul universitar dr. Alexandru Metea evocă de la început amintirile de neuitat de la întâlnirea, la Toronto, cu colonelul și scriitorul Ion C. Gociu, prietenia transoceanică a celor doi, care se leagă sub simbolul sau nimbul cascadei Niagara. Distinsul cititor, specialist al domeniului lingvis-tic, dar și al literaturii beletristice, avansează câteva aprecieri esențiale despre prozator și despre debutul lui editorial, cu volumul Din Văianu la Toronto, încadrându-l în categoria prozei memorialistice, mai ales bildungs-romanești.

Cu note de lectură, remarcabile prin profunzime și nuanțări critice, intervine profesorul dr. George Mirea cu eseul Debranșarea de la viciul… lecturii! Autorul acestui demers critic substanțial și agreabil debutează prin a-l cita pe Paul Valery, care preciza că viciul lecturii este singurul nepedepsit de lege. George Mirea nu ignoră nici cultura și literatura noastră, găsind, în urmă cu aproape patru secole, un alt citat stimulativ din opera cronicarului Miron Costin: nu iaste alta mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă decât cetitul cărților. Se observă clar că profesorul George Mirea se înfruptă, ca teoretician, critic și istoric literar, din orizontul literar, european și național, format prin lecturi extinse și aprofundate. Trece apoi la exegeza critică a două volume de proză amplă și scurtă semnate de Ion C. Gociu. In volumul Din Văianu la Toronto constată că este profund sugestiv, prin conținutul memorialistic surprin-zător și autentic, oferindu-i reala satisfacție, încă de la debutul acestui prozator gorjean. Consideră, asemenea lui Alexandru Metea, că acest debut prozastic remarcabil, de-a dreptul șocant, poate fi citit ca bildungsroman, creat la 75 de ani de un veritabil prozator din Țară, nu din provincie. În volumul Cireșe amare, prozatorul Ion C. Gociu cuprinde patru proze scurte, în fond, nuvele, posibile microromane, autorul încercând să se detașeze de subiecti-vitatea ionică, de confesiunile autentice prezen-te în volumul de debut, să se obiectiveze, diminuând până la dispariție spovedania memo-rialistică. Acest volum extinde și diversifică modalitățile prozastice ale lui Ion C. Gociu, care schimbă, chiar dacă involuntar, expe-riențele tradiționale ale prozei noastre, pornind de la speciile scurte la roman, debutând cu un… bildungsroman și continuând cu un volum constituit din cele patru nuvele ale cărții Cireșe amare.

Cu observații critice pertinente privitoare la personalitatea și opera prozatorului Ion C. Gociu contribuie profesorul dr. Zenovie Cârlugea, un cunoscut critic și istoric literar din ultimul deceniu comunist și din întreaga noastră tranziție postdecembristă. Zenovie Cârlugea este unul dintre cititorii și exegeții creațiilor scriitorilor gorjeni, întâmpinându-le totdeauna  cu discernământ și spirit critic lucid, echilibrat, fără excese de negativism ori elogii nejus-tificate. Totodată opiniile lui critice, în mod deliberat, au și o valoare orientativă, superior-didactică și pedagogică. Câteva note de lector, mai degrabă opinii demne de veritabile recenzii, chiar cronici literare, au fost lansate la întâmpinarea romanului Maia cu titlul semni-ficativ ProMaia. Criticul Zenovie Cârlugea adoptă și de data aceasta, o privire de ansam-blu, panoramică, asupra operei lui Ion C. Gociu. Constată că prozatorul este aproape egal cu sine, de la debutul editorial cu volumul Din Văianu la Toronto, la volumul de proză scurtă Cireșe amare, continuând cu cele două volume ale romanului Maia, până la recenta carte Brăila orașul amintirilor. Cu întreaga lui operă, Ion C. Gociu a confirmat și reconfirmat vocația incon-testabilă de prozator, în tradiția prozei gorje-nești reprezentată de Nicolae al Lupului, Sabin Velican, Constantin Uscătescu, Iunian Th. Ciobanu, continuată de alți scriitori mai apro-piați de zilele noastre, precum Titu Rădoi,  Valentin Tașcu, Miron Dobroiu, Aurel Antonie, Ion Cepoi, Alex Gregora și Marius Iorga.

*Scurte lecturi și comentarii critice preluate din cartea: ”Scriitori Gorjeni Contemporani – Ion C.Gociu” de Ion Trancău