Ai carte, ai parte 

Şerban Axinte

Şerban Axinte s-a născut la 27 iulie 1976 la Iaşi. Este cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române – Filiala Iaşi, redactor al publicaţiei cu profil academic „Philologica Jassyensia” şi colaborator la mai multe reviste culturale, printre care „Observator cultural”, „Bucureştiul cultural”,„Convorbiri literare”, „Transilvania”. A fost secretar general de redacţie al revistei culturale „Timpul” (2004-2007).

A publicat volumele de versuri Starea balanţei, Ed. Eurocart, Iaşi, 1996; Pragurile Apeiron, Ed. ouTopos, Iaşi, 1999; Lumea ţi-a ieşit aşa cum ai vrut, Ed. Vinea, Bucureşti, 2006 şi studiul Definiţiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Călinescu, Editura Timpul, Iaşi, 2011. Coautor al Dicţionarului general al literaturii române, vol. I-VII (coord. Eugen Simion), Ed. Univers Enciclopedic, 2004-2009. Cel mai recent volum: Păpădia electrică, poezie, Casa de Pariuri Literare, 2012. Doctor în filologie din ianuarie 2010. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată. Site personal:www.serbanaxinte.com



Comenteaza

You must be logged in to post a comment.