La Editura Editgraph a apărut volumul “Merg mai departe…” de Teo Cabel.

„Titlul cărţii lui Teo Cabel e mai mult decât un proiect. Mă gândesc la istorica temere a Romei de odinioară: „Hanibal ante portas !”. După debutul într-un volum de versuri, după o publicistică literară foarte echilibrată, Teo Cabel

îşi adună „mărunţişul” cultural şi decide: „Merg mai departe”. Eu îl cunosc bine, îi ştiu lecturile mărturisite. El e un luptător greu de convins că războaiele trebuie musai conduse de generali. Nu i-a băgat nimeni literatura în cap. Nici nu a căutat-o cu lumânarea. Şi nici nu are nevoie de „lecţii de lirică” de la profesorii lagărelor limbii şi literaturii române. Vorbesc despre un gânditor zdravăn la cap, un om simplu, neviciat, dornic de a fi doar el însuşi. Un autodidact ca mai toţi marii privatizaţi ai literaturii universale. Cel puţin în jurul micului meu univers literar se întâmplă ceva. Ca de obicei, se naşte o nouă sensibilitate literară. Odată cu apariţia mai tinerilor poeţi Laurenţiu Belizan şi Teo Cabel, Buzăul reintră în circuitul literar naţional măcar sub forma ubicuă a promisiunilor.

Încă de la debut, Teo Cabel a trecut de porţile similare furcilor caudine. Mulţi dintre noi am parcurs drumul pe care merge el acum, mai departe, şi, cu sau fără voia noastră, am poposit, uneori pentru totdeauna, undeva anume. Când apar asemenea poeţi, nu poţi decât să te bucuri, să ai senzaţia că ei „merg mai departe” din locul în care tu te-ai oprit. Ba chiar încerci senzaţia că cineva „te răzbună”. Ce să mai zic, sunt tare mulţumit când discut cu acest poet în atitudinea căruia simt că sunt respectat corect, atât cât merit.

De-aş putea, i-aş lăsa moştenire toată experienţa mea literară, cu eşecuri cu tot, însă, sunt convins, chiar dacă îi doresc izbăvirea, de faptul că trebuie să-l las să-şi ducă singur crucea. În urmă cu trei decenii, marele poet Emil Brumaru, publicându-mi un grupaj de versuri mia urat ceea ce-i doresc şi eu acum lui Teo Cabel: „Drum lung şi izvor cu apă rece!”. – MARIN IFRIM