Ai carte, ai parte 

“Copia privată – prezent şi viitor”, dezbătută de Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale a fost marcată la Craiova prin conferinţa intitulată „Copia privată- prezent şi viitor”, ale cărei lucrări s-au desfăşurat pe parcursul a două zile (26 – 27 aprilie 2012). Evenimentul a fost organizat de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în colaborare cu Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii din Craiova şi Asociaţia Ştiinţifică de Dreptul Priorităţii Intelectuale. Lucrările conferinţei au reunit reprezentanţi ai instituţiilor, autorităţilor, organismelor şi utilizatorilor care desfăşoară activităţi în domeniul proprietăţii intelectuale: OPERASCRISĂ.RO, APLER, AER, CREDIDAM, PERGAM, ARAIEX, DACIN SARA, ADPFR, COPYRO, VISARTA. (reportaj de Florina Zaharia, preluat de pe AgentiadeCarte.ro)

Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (http://www.orda.ro/), Robert Bucur a adus în discuţie principiile care guvernează azi Legea dreptului de autor şi faptul că dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat de lege. Acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial. De asemenea, s-a consemnat faptul că ORDA oferă sprijin şi consiliere de specialitate, precum şi posibilitatea constituirii unui mijloc de probă prin Registrul Naţional de Opere şi este instituţia la care se poate sesiza orice abuz sau încălcare a drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, morale sau patrimoniale, pe care legea le garantează.

Sistemul actual de remunerare pentru copia privată

Magda Popescu, avocat, reprezentant APDETIC (http://www.asociatiait.ro/), a evidenţiat asemănări şi deosebiri între Copia privată (art.34 al. 1 – Legea 8/1996) şi Copia pirat (parţial art 139(6), alin. 8 – Legea 8/1996) şi mecanisme de despăgubire pentru ambele, realizând o analiză critică a modelului actual de remuneraţie compensatorie pentru copia privată: Remuneraţia compensatorie este datorată şi se plăteşte de către persoanele care dispun de aparate, de echipamente, dispozitive sau de suporturi de reproducere de pe hârtie organismului de gestiune colectivă desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) unic colector.

Potrivit metodologiei aprobate, se datorează o remuneraţie compensatorie în cuantum de 0,5% pentru fotocopiatoare, imprimante, scannere, aparate multifuncţionale cu/fără funcţie de fotocopiere. În timp cecopia privată duce la un prejudiciu potenţial şi remuneraţie compensatorie plătită de toţi importatorii şi fabricanţii, aplicabilă tuturor aparatelor care permit reproducerea, copia pirat duce la un prejudiciu cert, actual şi la răspundere civilă delictuală (vinovăţie şi răspundere penală): „copia privată nu e admisă la software. Şi aici sunt incluse şi jocurile pe calculator. Copiile private sunt permise la muzică, filme, cărţi ş.a.m.d., dar şi acolo sunt nişte condiţii care nu se îndeplinesc întotdeauna în cazul utilizării torrentelor sau altor site-uri ori programe de file sharing.

Explicit, copia privată este o remuneraţie compensatorie instituită de Legea Nr.8/ 1996 pe care trebuie să o plătească agenţii economici care fabrică sau introduc pe teritoriul României: – suporturi pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale analogice sau digitale; – aparate concepute pentru realizarea de copii analogice sau digitale.

Metodologia a fost publicată în Monitorul official nr. 135/ 27 februarie 2012, în temeiul Deciziei nr. 14/2012 a directorului general al O.R.D.A.

În conformitate cu dispoziţiile Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, Metodologia reglementează obligaţia de plată a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru aparate ce permit reproducerea operelor de pe hârtie, precum şi cuantumul acesteia.

Taxa pentru copie privată care se adaugă la tot ce poate fi utilizat în procesul de copiere a unei opere (de la suportul digital la cel magnetic, de la scanner la copiator etc.) este o recunoaştere implicită a faptului că (mai) toate aceste medii şi tehnologii de stocare şi copiere sunt folosite pentru multiplicarea unor opere, fără însă a “legifera” piratarea acestora. Constantin Duvac, membru ASDPI (http://www.cartejuridica.net/a-s-d-p-i-e58-p0.html) şi reprezentant PERGAM a subliniat faptul că activitatea de fotocopiere nu e o prestare conform art. 139(6). Şi că drepturile tuturor editorilor sunt grav afectate prin fotocopiere (din studiul efectuat de Editura Universul juridic s-a constatat o pierdere de 2 milioane de euro pentru copia pirat). Comisia Europeană a deschis, la un moment dat, o discuţie pe tema reformării taxei pentru copia privată. Mai multe detalii puteţi găsi aici:http://ec.europa.eu/internal_market/copyright/levy_reform/index_en.htm

Copia privată pentru Internet – o Utopie?!

Bogdan Manolea, avocat, expert în legislaţia internetului, crede că guvernul român nu a reuşit să pună în aplicare în mod corespunzător legile privind protecţia datelor şi nu a informat publicul de drepturile şi responsabilităţile lor, că încălcările legii dreptului de autor sunt omniprezente, copia privată pentru Internet fiind, la momentul actual, o Utopie. Evoluţia digitală fiind inerentă, trebuie asigurat un echilibru între protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, pe de o parte, şi protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale (libertatea de exprimare), pe de altă parte şi e absolut o necesitate adaptarea legislaţiei privind proprietatea intelectuală la noile realităţi tehnologice şi sociale. Se vehiculează tot mai clar ideea că ar trebui să existe un sistem de management colectiv care să permită distribuirea legală pe internet, o licenţă colectivă extinsă pentru retransmisia prin cablu şi introducerea prin lege a unei remuneraţii pentru aceste trasmisii. Dar îi împiedică deocamdată costurile mari care trebuie suportate de către furnizori pentru a putea pune în aplicare obligaţiile referitoare la identificarea utilizatorilor care au încălcat drepturi de proprietate intelectuală.

Propunerile finale au subliniat că ORDA ar trebui să reia organizarea unui grup de dialog între consumatori şi furnizori, autori de drepturi digitale şi utilizatori. La întâlnire au mai participat şi repezentanţi UPFR (colector unic pentru copia privată din audiovizual) Andreea Stratulă, avocat şi Mihaela Alexandrina Scrioşteanu, director executiv care au rezumat copia privată ca „remuneraţie compensatorie plătită de agenţii economici care introduc pe teritoriul României suporturi audiovizuale analogice sau digitale şi aparate concepute pentru realizarea de copii”. S-a dat, de asemenea, şi lista aparatelor: Blu Ray Recorder, HD DVD Recorder, CD Writer încorporat în computer, DVD Writer, Hard Disk extern, Stickuri de memorie, carduri de memorie, HD DVD Disk, Telefoane.

În fiecare an, evenimentele prilejuite de aceste întâlniri organizate de ORDA se află sub egida unui mesaj particular, diferit de la o ediţie la alta. Anul 2012 este marcat de cuvintele „Inovatori şi Vizionari”.

Florina Zaharia




Comenteaza

You must be logged in to post a comment.