Ai carte, ai parte 

Amelia Stănescu

Amelia Stănescu (n. 22 iunie 1974) este poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea (din 2000) şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii „Spiru Haret”, Constanţa. Este licenţiată în Filologie, specializarea Română-Franceză (Facultatea de Litere şi Teologie, Universitatea „Ovidius”, Constanţa, 1997) şi în Ştiinţe Juridice, specializarea Drept (Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, Universitatea „Spiru Haret”, Constanţa, 2007). Urmează Studii Aprofundate, specializarea – Literatură română modernă şi contemporană (Universitatea „Ovidius” – Constanţa, 1999) şi Masterul în domeniul Instituţii de Drept Penal (Universitatea „Spiru Haret”, Constanţa, 2009).  Din 2006, este doctor în Filologie; teza de doctorat, „Cioran şi Occidentul”; coordonator: criticul literar, prof. univ. dr. Cornel Ungureanu (Universitatea de Vest, Timişoara).

CĂRŢI PUBLICATE:

Volume de poezie: „Căutători de cuvinte”, Editura „Muntenia”, Constanţa, 1993; „Doar mie mi-e frică”, Editura „Leda&Muntenia”, Constanţa, 1999; „Versuri/Gedichte”, ediţie bilingvă, română-germană, Editura „Radu Bărbulescu”, Munchen, 1999; „Poeme/Poemi”, ediţie bilingvă română-italiană, Editura „Ex-Ponto”, Constanţa, 2001; „Exaltata juxta aquas”, ediţie trilingvă română-italiană-germană, Editura „Ex-Ponto”, Constanţa, 2004; „Mecanica firii”, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2005. În curs de apariţie, volumul bilingv „Aşternuturi de ploaie / Couvertures de pluie”, Editura „Brumar”, Timişoara, 2012.

Cărţi în domeniul universitar: A la recherche d’un plaisir… économique, Editura „Europolis”, Constanţa, 2004; Bien maîtriser le français économique, Editura „Europolis”, Constanţa, 2007; L’Art du bien et du juste, Editura „Europolis”, Constanţa, 2007; Droit et Justice en France, Editura „Europolis”, Constanţa, 2008.

Colaborează cu poezie, interviuri, traduceri în reviste din ţară şi străinătate: „Ex Ponto – Text/ Imagine/ Metatext”, „Poesis”, „Poezia”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Agora”, „Lumina Lină/ Gracious Light” (New York), „Archenoah” (Munchen), „Observator Munchen”, „Trilce” (Chile), „World literature” (China), „World Haiku” (Japonia), „Ginyu” (Japonia) ş.a.

Redactor-şef al revistei „Universitaria”, publicaţie a Centrului Universitar „Spiru Haret”, Constanţa (2005-2010).

Inclusă în următoarele dicţionare sau antologii:

Dicţionarul şi albumul aniversar: „Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România – zece ani de la înfiinţare (1995-2005)”, Editura „Ex Ponto”, 2005, Constanţa, p. 50; antologia „Világ Haiku Fesztivál/ World Haiku Festival”, Magyar-Japán Baráti Társaság, Pécs, 2010, poezie haiku, pp. 186-191; „Bal la palat – antologie de poezie contemporană”, volum îngrijit de Mihail Grămescu, Editura „Granada”, Bucureşti, 2011, pp. 47-49; „Dicţionarul scriitorilor români de azi” de Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin, Editura „Porţile Orientului”, Iaşi, 2011, p. 487; „Manuscrise în colecţii constănţene” de Ion Faiter, Editura MAR, Constanţa, 2011, pp. 514-515;

Studii critice despre poezia sa, în volumele:

1. „Incursiuni critice”, autor Nicolae Rotund, Editura „Ex Ponto”, Constanţa, 1997, pp. 228-231.

2. „Scriitori de la Tomis” – Dicţionar biobibliografic realizat de Ovidiu Dunăreanu, Editura „Ex Ponto” şi Revista „Tomis”, Constanţa, 2000, pp. 133-135.

3. „Portrete literare”, autor Ştefan Cucu, Editura „Ex Ponto”, Constanţa, 2002, pp. 237-240.

4. „Cronicar la Pontul Euxin”, comentarii critice, autor Ion Roşioru, Editura „Ex Ponto”, Constanţa, 2008, pp. 264-269.

PREMII LITERARE:

Premiul I pentru poezie la Concursul de poezie şi proză, ediţia 1992, organizat de revista „Dynamis”, Constanţa; Premiul II la Concursul literar, ediţia 1992, organizat de revista „Observator-Munchen”; Menţiune la Concursul Internaţional de Poezie „Ronald Gasparic”, în 1994, pentru volumul „Căutători de cuvinte”; Premiul „Ovidius”, acordat de Gruparea literară „Albatrosul”, pentru volumul „Doar mie mi-e frică”, ediţia 2000;  Premiul special al revistei „Examene”, pentru volumul „Doar mie mi-e frică”, 2001;  Premiul pentru Poezie al Editurii „Ex Ponto”, 2005; Premiul „Cartea de poezie a anului 2005”, acordat de Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul „Mecanica firii”; Premiul pentru Poezie al Festivalului Internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares”, ediţia a VIII-a, 2005, pentru volumul „Mecanica firii” ş.a.



Comenteaza

You must be logged in to post a comment.