Ai carte, ai parte 

Eugen Suciu

Eugen Suciu s-a născut la Arad, la 22 august 1952. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Prima apariţie editorială a fost în anul 1976, în „Caietul debutanţilor”, Editura Albatros. A debutat cu volumul “Bucuria anonimatului” în 1979, pentru care a obţinut premiul de debut al Editurii Albatros. În 1991 îi apare volumul “Cinema Union”, la Universitatea de Artă din Bucureşti. Volumul “Bucuria anonimatului” a fost reeditat în 2011, la Editura Semne (grafică Mircia Dumitrescu), însoţit de un CD (Mircea Tiberian). În 2011, apare volumul de versuri “Motanul”, Editura Cartea Românească (cu traduceri în germană, franceză, engleză de Gerhardt Csejka, Dinu Flămând și Florin Bican),



Comenteaza

You must be logged in to post a comment.