Romanul “Târg de arlechini”, de Paul Mihalache a fost una dintre revelaţiile anului editorial 2011, volum distins cu Premiul “Tânărul prozator al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2011, ediţia a II-a, eveniment ce s-a desfăşurat de Ziua Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie 2012. Redăm în cele ce urmează una dintre cronicile literare la acest volum, semnată de Carmen Muşat, în Observator Cultural (Nr. 621 din 27.04.2012):

“Pentru oricine urmăreşte dinamica prozei româneşti contemporane, este evident că ultimul deceniu a fost unul fast, în care s-au înregistrat întoarceri spectaculoase ale unor autori ce debutaseră înainte de 1989, dar şi debuturi remarcabile, ale unor scriitori care au devenit, între timp, repere certe ale literaturii române, confirmând, cu fiecare nouă apariţie, diagnosticul favorabil al criticii de întâmpinare. Se scrie mult, e adevărat, dar se scrie bine, acumulările din primul deceniu post-comunist se văd acum, când o nouă generaţie de prozatori – foarte diferiţi ca stil, tematică, viziune sau tehnică narativă – publică susţinut şi creează, astfel, nu doar un public atent, ci şi un orizont de aşteptare.

Despre reîntoarcerea în prim planul vieţii literare a unor scriitori precum Gabriela Adameşteanu, Norman Manea, Radu Cosaşu sau Dumitru Ţepeneag, despre cărţile publicate de Ion Vianu în toţi aceşti ani, care l-au impus atenţiei şi ca prozator, nu doar ca eseist de excepţie, despre ce a însemnat Şcoala de la Târgovişte în evoluţia prozei româneşti sau despre modul în care reprezentanţii aşa-numitei Generaţii ’80 – de la Gheorghe Crăciun şi Mircea Cărtărescu, la Bedros Horasangian, Alexandru Vlad şi Radu Mareş, de la Cristian Teodorescu, Daniel Vighi şi Ioan Groşan, la Ioan Lăcustă şi Constantin Stan – au evoluat după 1990, despre Caius Dobrescu şi Simona Popescu, despre autori singulari precum Marta Petreu, Petru Cimpoeşu, Răzvan Petrescu, Radu Ţuculescu, Stelian Tănase, Filip Florian şi Ovidiu Verdeş, dar şi despre desantul prozatorilor ieşeni – un grup „izbucnit“ în literatură în ultimul deceniu, alcătuit din individualităţi puternice –, voi vorbi cu alt prilej.

În acest tablou mişcător şi pulsând de vitalitate, se înscriu trei romane, publicate în acest an de editura Tracus Arte, care impun atenţiei trei autori despre care merită, cred, să vorbim: Târg de arlechini, romanul lui Paul Mihalache, Cercuri de frig, de Dora Deniforescu – un debut absolut, şi Nodurile Lunii. Roman apolitic, academic şi esoteric, semnat de Lavinia Bârlogeanu. Trei titluri, trei autori ce provin din zone geografice şi culturale foarte diferite.

• Aflat la primul roman, după ce a debutat, în 2008, cu volumul de proză scurtă Ceasuri târzii (Editura Lumen), Paul Mihalache vine din Iaşi, este absolvent de filosofie, cu un master în Teoria literaturii şi literatură comparată, la Literele bucureştene.

Cu Târg de arlechini, prezentat elogios de O. Nimigean pe coperta a IV-a, Paul Mihalache intră în rândul prozatorilor de raftul întâi. E un roman de atmosferă, cu o scriitură alertă, în care registrele lexicale se intersectează, cu personaje vii, prinse în vârtejul devenirii: un Bildungsroman atipic însă, căci existenţa lui Radu, personajul-narator, şi a prietenilor lui e surprinsă într-un interval scurt de timp, cel al „anilor de ucenicie“. Autorul ştie să inducă tensiune narativă paginilor sale, într-o naraţiune ce se pliază, firesc, pe caracterul personajelor. În literatura noastră recentă doar Ovidiu Verdeş, în Muzici şi faze (1999), şi foarte tânărul Bogdan Coşa, în Poker (2011), au reuşit să construiască poveşti şi personaje convingătoare, adolescenţi şi studenţi aflaţi la vârsta tuturor descoperirilor şi a tuturor posibilităţilor. Târg de arlechini e un roman polifonic, mustind de viaţă, scris cu vervă şi cu un extraordinar simţ al limbii. Firescul, autenticitatea, nonconformismul bine temperat şi ironia bine dozată sunt tot atâtea calităţi ale scrisului lui Paul Mihalache, un autor ce stăpâneşte foarte bine tehnica narativă, dar care nu se lasă ispitit de artificii livreşti. Studenţii lui iau de la viaţă tot ceea ce le oferă, sunt avizi să cunoască lumea, sub toate aspectele ei, dar şi, în egală măsură, cărţile unor mari autori şi doctrinele filosofilor mai vechi sau mai noi. Ei vorbesc despre literatură şi filosofie, îşi trimit sms-uri in care citează din Rilke şi Leonard Cohen cu egală dezinvoltură, lipsesc de la ore şi „devorează“ cu aceeaşi febrilitate cărţi, experienţe erotice şi băuturi de tot soiul. Insaţiabila lor foame de lectură traduce, în fond, şi o foame de real şi de tot ceea ce înseamnă experienţă de viaţă, trăită cu maximă intensitate. Lumea pe care o explorează Radu, fie singur, fie însoţit, este polimorfă şi stratificată, de o diversitate deconcertantă. În peregrinările sale, el străbate cu nonşalanţă o multitudine de spaţii – căminul, sălile de curs, barurile, holurile facultăţii, biserica, gările, străzile oraşelor etc. – asemeni unui picaro contemporan, interesat să descopere pretutindeni umanitatea profundă şi autentică.” (Trei prozatori la început de drum, de Carmen Muşat)