Ai carte, ai parte 

“Visions of the Real. An architect’s approach on cultural landscape studies” de Alexandru Calcatinge, Editura LIT Verlag, 2010

În 2011, la Viena, arhitectul român Alexandru Calcatinge şi-a lansat volumul “Visions of the Real. An architect’s approach on cultural landscape studies”, Editura LIT Verlag.  Volumul a fost publicat în urma unui stagiu doctoral de un an de zile la Universitatea din Viena, Departamentul de Geografie şi Cercetare Regională.

“Peisajul cultural, un termen cu siguranţă auzit de mulţi dintre noi, prezintă o ambiguitate, şi în acelaşi timp o aparentă simplitate în construcţia sa, care îl fac dificil de abordat în aproape toată literatura de specialitate. Ambiguitatea acestui concept operativ, cum îl numim în carte, reprezintă totodată şi farmecul său. Vă propun astfel o analiză holistică şi sinoptică a unui concept importat şi deseori greşit înţeles la noi, într-o manieră ciclică, de la conceptele de spaţiu geografic şi timp, la cele de peisaj cultural, flaneur sau comunitate urbană (virtuală).

Astfel, cartea “Visions of the Real. An architect’s approach on cultural landscape studies”, lansată la Viena în 2011, prezintă principalele idei care s-au conturat pe perioada stagiului doctoral de la Universitatea din Viena. Pentru un arhitect, nevoia de a înţelege spaţiul este imperioasă, iar necesitatea unei analize a conceptelor folosite des, a dus la parcurgerea unei vaste literaturi din domenii conexe precum geografie, sociologie şi filosofie, pentru a putea să conturez o serie de idei noi şi pentru a oferi o cunoaştere extinsă asupra studiului peisajului cultural. Odată parcursă această fundamentare teoretică, prezint o serie de studii de caz, pentru a asigura cititorului o experienţă întregită prin parcurgerea cărţii. Chiar dacă aceste ultime capitole se prezintă mai mult ca un apendice al abordării teoretice, ele pot fi parcurse fără a fi nevoiţi să vă fi însuşit teoriile şi conceptele prezentate la început.

Încerc astfel să propun în spaţiul relativ restrâns al cărţii, o abordare originală a conceptului de peisaj cultural oricărui individ care este interesat în cunoaşterea acestuia, fie el un profesionist în domeniu sau doar dornic de cunoaştere.”, a declarat Alexandru Calcatinge. 



Comenteaza

You must be logged in to post a comment.